File:Emil Cioran-Revelatiile durerii-Echinox (1990).pdf

Autor: Emil Cioran, Titlu: Revelaţiile durerii, Editură: Echinox An: 1990, Număr de pagini: 205, OCR: Da (PDF) Când vorbim de Cioran, imaginea unui munte de scepticism, îndoială şi disperare ne apare în faţa ochilor; un munte a cărui greutate strivitoare o suportăm doar cu mari sforţări. Adulat ca un mântuitor de cei înşelaţi în speranţele lor sau, dimpotrivă, declarat Antichrist în tabăra celor care s-au adunat sub lumina credinţei, Cioran este în bună măsură un produs al subiectivismelor de tot felul. Pentru a-l înţelege cu adevărat, ar trebui să-l privim cu ochi capabili să sfredelească măruntaiele jeraticului cel mai încins. Pentru că, privit cu ochi inocenţi, spiritul lui Cioran arde retina şi pârjoleşte creierul. Cuvântul său are darul de a te prinde într-o menghină de foc, din care nu poţi scăpa nevătămat dacă nu ai sufletul suficient de oţelit, capabil să reziste la cele mai intense arderi. Admiraţia noastră faţă de Cioran, de neclintit chiar şi atunci când devenim conştienţi de răul pe care ni-l provoacă, necesită ajustări grabnice, înainte ca ea să transforme această magmă clocotitoare într-un colos împietrit, fără suflet. Există asasinat – ne-o spune Cioran însuşi – şi din entuziasm. Denigratorii lui Cioran greşesc de aceea poate mai puţin decât cei care-i ridică statuie din propria lor ignoranţă sau superficialitate. A adera fără condiţii la ideile sale sau a le contesta nu înseamnă însă decât unul şi acelaşi lucru: a nega orice posibilitate de a-l înţelege. Din acest punct de vedere, puţinătatea exegezelor critice asupra operei lui Cioran nu poate decât să ne înspăimânte. Ea ne arată cât de puţin am încercat să-l înţelegem, preferând efortului critic un exerciţiu de admiraţie facil şi, din această pricină, dăunător.